Un caz- o problema - o solutie

Cred eu că pentru fiecare caz există o soluţie. Şi mai cred că fiecare caz are nevoie de suportul afectiv, cognitiv şi empatic al logopedului.Cazul despre care o să povestesc câte ceva, este al unui adolescent de 18 ani. Este în al doilea an de terapie.Povestea începe aşa :
O mamă disperată, intră pe un site ce se adresează copiilor şi unde mai postez şi eu din când în când sfaturi. Găseşte adresa mea de mail şi îmi scrie spunându-mi că are un fiu de 17 ani care are dificultăţi în pronunţie. Am crezut că este o eroare de dactilografiere în mail, ca din greşeală a pus cifra 1 înaintea cifrei 7.Fixăm o primă întâlnire. La uşă o mamă subţirică, mititică şi un zdrahon de băiat. Ei bine, avea chiar 17 ani. După ce se aşează băiatul îl întreb pe tânăr cum îl cheamă. Încearcă să spună ceva. Vorbeşte tare defectuos.Mama încearcă să preia conducerea discuţiei : "Îl cheamă V.G". Nu zic încă nimic. Îl mai întreb câţi ani are. El spune ceva. O bolboroseală. Mama iar traduce. Atunci cred că m-am supărat puţin pe atitudinea super-ocrotitoare a mamei.Îi spun : " Distinsă doamnă, are totuşi 17 ani. Nu ar fi cazul să-l lăsaţi să vorbească singur ?". Mama se scuză : " Da, dar mi-am dat seama că nu-l înţelegeaţi". I-am răspuns că vom găsi o soluţie să comunicăm. Prin scris. prin desen. Prin semne. Vedem noi cum.Înţeleg mai departe, din datele anamnestice ( de data asta culese de la mamă) că a făcut şcoala specială şi acum e la SAM. Nu-mi povesteşte despre naştere. Despre prima copilărie. Evită.Trece către alte subiecte cu diplomaţie. Probabil că sunt lucruri dureroase pentru dânsa. Nu vreau să o încolţesc de la prima oră. Îmi spune că a mai lucrat copilul cu doi logopezi. Şi eu rămân perplexă. Acest copil nu aude! Mă întreb cum poate o mamă să nu-şi dea seama că acest copil are tulburări grave de auz ? Dar logopezii ? Dar profesorii psiho-pedagogi ? Oare chiar aşa de mulţi oameni sunt slab pregătiţi ? O rog pe mamă să-i facă o audiogramă. A doua şedinţă, când revine o întreb de audiogramă. Nu a făcut-o. Nu a avut timp.Mai trece o săptămână. Acelaşi răspuns. După patru săptămâni de aşteptare, timp în care mă chinuiam cu sunetul S ( un sunet atât de surd !) pun mâna pe telefon şi o sun pe o doamnă doctor orelist care îl programează pentru a doua zi. Cred că i-a fost ruşine de situaţia în care a fost pusă, aşa încât s-a dus. Diagnosticul sumbru : hipoacuzie bilaterală de percepţie.Cu o ureche nu aude aproape deloc.Mama are posibilităţi financiare. M-aş fi aşteptat ca a doua săptămână tânărul să fie protezat. Da de unde ? Abia după trei luni a venit protezat numai la o ureche. Părerea mea este că această mamă nu a vrut confirmarea infirmităţii propriului copil şi a amânat cât mai mult sentinţa. Nici până acum , la aproape un an de la achiziţionarea protezei mama nu-şi încurajează fiul să accepte proteza. Oricum de la prima discuţie faţă în faţă ne-am mai văzut de două sau trei ori. Evită să dea ochii cu mine.Îmi spune că are tendinţa de a vorbi în locul copilului şi că este mai bine să-l aştepte afară şi eu să-i dau tema de repetat.Acum vreau să spun câte ceva despre V.G. Din păcate, cred că nu a fost un copil dorit. S-ar putea ca mama să fi încercat să scape de el în faza intrauterină.Cert este că sistemul neuronal i-a fost afectat. Scrie greoi, dar face multă gimnastică ( nu kinetoterapie). Vocabularul lui V avea dimensiunile unui copil de 3 ani. Am pedalat foarte mult pe lărgirea registrului vocabularului, pe însuşirea prepoziţiilor, adjectivelor, verbelor. Şi astfel, azi la un an de când am început terapia poate să scrie nu "Fete mănce", ci " Fata mănâncă". Mai avem drum lung în recuperare. Dar el este dornic să înveţe şi chiar face eforturi în reabilitare. Şi-a dat seama că este marginalizat pentru că nu este înţeles.Oricum, am toată stima pentru el, dar şi pentru logopezii lui care au făcut cu el labiolectură.Eu sunt mândră de ce am realizat cu el într-un an. Şi el este mândru de el. Şi cred că şi mama îşi dă seama de efortul pe care-l depunem amândoi. Eu şi V. suntem o echipă. Cert este că în toată această muncă de recuperare îţi trebuie ca logoped putere, calm, efort creativ şi mult material didactic mulat pe vârstă şi diagnostic.