Ce se intampla ?

Am o mare nedumerire. Ce se intampla cu actuala generatie de pitici ? Din ce in ce mai multi copii vorbesc din ce in ce mai tarziu, desi parintii afirma ca exista acea baie de limbaj necesara. Iar negativismul copilului pare sa fie din ce in ce mai agresiv. Oare nu este aceasta o carenta educativa ?
Eu cred ca parintii nu sunt educati ca sa educe si nici nu sunt pregatiti temeinic pentru aceasta responsabilitate de crestere a copilului.
Azi am vazut o fetita de 4 anisori care nu spunea decat doua cuvinte: mama si tata. In rest erau semne si usoare tipete. In mod normal i-as fi pus diagnosticul de alalie, dar copilul care spune doua cuvinte nu poate fi alalic, ci doar un copil cu care nu se vorbeste, care a invatat sa solicite lucruri prin limbajul semnelor si stimulat in mutenia lui de faptul ca primeste tot ce isi doreste daca arata. De aceea cred ca ar fi necesara pentru parinti o adevarata scoala a parintilor, cu grupe de lucru parinte-copil si cu tragerea concluziilor la sfarsitul orei. Spunea o colega ca a initiat o trupa de teatru in care sunt cuprinsi copii si parinti si ca abia asa parintii si-au dat seama de anumite dimensiuni ale psihologiei copilului. Un lucru laudabil pentru colega mea si o modalitate de a implica parintele in lucrul ( jocul ) cu copilul.

Pe drumul cel bun

Sunt la a treia intalnire cu baietelul care se simtea terorizat de actul lecturii si scrierii. Deja il simt destins, mult mai increzator in fortele proprii.Nu a avut decat o greseala in scris si mi-a citit un text la prima vedere aproape impecabil. Am citit cu alti copii un text intitulat "Plantuta perseverenta", o planta mica si sfioasa careia ii era frica sa creasca si copiii au inteles mesajul ca trebuie sa-ti infrangi frica si sa te dezvolti, sa cresti. Ce nu au inteles copiii din text era identitatea gradinarului. Si eu le-am spus ca pentru moment eu sunt gradinarul. Cel care ajut sa iasa la lumina corola lor minunata de petale.Inca nu am citit-o cu el pentru ca vreau sa-i vad reinstalata puterea deplina, increderea in propriile puteri.

Atac de panică la 9 ani ?!

" Îmi simt mâinile cum transpiră... respiraţia este grea" - aceasta este mărturisirea unui copil de clasa a III-a. De ce ? Pentru că nu poate să citească rapid, cursiv. Este o formă de dislexie. Nu este o formă urâtă, dar ea există, este conştientizată de către copil. Mama ( studii superioare) s-a autosesizat şi a cerut ajutor. Copilul are şi un rotacism ( pentru care mama nu a făcut nimic spre corectare, afirmând că i-a plăcut felul cum graseiază copilul). Confundă literele care se aseamănă vizual sau acustic ( b-d, b-p, t-d...). Are un coeficient de inteligenţă normal. Mama îl forţează să citească cât mai mult. De asemenea, mama mi-a spus că nu-i place să facă compuneri. Ceea ce nu ştie nici chiar cea mai bună învăţătoare, este că în astfel de cazuri se instituie psihoterapia în vederea dezvoltării încrederii în forţele proprii şi se practică terapii specifice logopedice ( de conştientizare fonologică, de discriminare vizuală, auditivă, tactilă). Eu sper ca într-o lună să deblochez acest copil. În logopedie contează şi charissma logopedului şi stilul lui creativ. Sper să vă pot ţine la curent cu rezultatele obţinute.