miercuri, 26 ianuarie 2011
Am descoperit ...
Răsfoind diverse bloguri sau diverse portaluri am descoperit ( încă o dată ) cât de înapoiaţi suntem din multe puncte de vedere şi cred că totul ni se trage de la lipsa de iniţiativă sau lipsurile pecuniare.
Ştiaţi că există jocuri care se adresează copilului ADHD ca să-şi gestioneze comportamentul sau jocuri pentru socializare create pentru autisti ? Jocuri la care noi, românii, nu avem acces. Singurele jocuri care au venit şi în Românica sunt fişele ( cardurile ) "OHH" care mi se par destul de greu de utilizat cu vârstele mici. Sunt tristă că nu avem resurse.... că nu avem înţelegere... că oricât am striga nimeni nu aude nevoile logopediei... că, părinţii, partenerii noştri, doar ne admiră răbdarea şi doar ne compătimesc, dar nu acţionează.Şi, deşi am trimis revista Asociaţiei către mass-media, nicăieri nu s-a văzut un ecou la problemele pe care le ridicăm. Logopezii sunt puţini şi singura lor posibilitate de formare ( căci de pe băncile facultăţii nu au câştigat mai nimic ) sunt cursurile Asociaţiei Logopezilor şi orele de mentorat ( practică asistată ). Dacă s-ar înfiinţa sucursale ale asociaţiei în ţară, poate glasul logopediei s-ar putea face auzit. Şi, din păcate, există o mare doză de " egoism profesional" foarte puţini dintre cei cu experienţă împărtăşind probe şi metode folosite în recuperare. Ceea ce ne poate salva ca tagmă profesională este schimbarea atitudinii.
Ştiaţi că există jocuri care se adresează copilului ADHD ca să-şi gestioneze comportamentul sau jocuri pentru socializare create pentru autisti ? Jocuri la care noi, românii, nu avem acces. Singurele jocuri care au venit şi în Românica sunt fişele ( cardurile ) "OHH" care mi se par destul de greu de utilizat cu vârstele mici. Sunt tristă că nu avem resurse.... că nu avem înţelegere... că oricât am striga nimeni nu aude nevoile logopediei... că, părinţii, partenerii noştri, doar ne admiră răbdarea şi doar ne compătimesc, dar nu acţionează.Şi, deşi am trimis revista Asociaţiei către mass-media, nicăieri nu s-a văzut un ecou la problemele pe care le ridicăm. Logopezii sunt puţini şi singura lor posibilitate de formare ( căci de pe băncile facultăţii nu au câştigat mai nimic ) sunt cursurile Asociaţiei Logopezilor şi orele de mentorat ( practică asistată ). Dacă s-ar înfiinţa sucursale ale asociaţiei în ţară, poate glasul logopediei s-ar putea face auzit. Şi, din păcate, există o mare doză de " egoism profesional" foarte puţini dintre cei cu experienţă împărtăşind probe şi metode folosite în recuperare. Ceea ce ne poate salva ca tagmă profesională este schimbarea atitudinii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)