Parintele modern

Ieri m-am intalnit cu un profesor universitar. Acesta mi-a povestit de baietelul lui de 3,4 ani. Mi-a spus ca parerea lui este ca aceasta noua generatie a capatat un grad mai mare de maturitate, caci altfel cum am putea explica afirmatia " Mami, mie nu-mi place la gradinita, dar ma duc ca tu sa fii mandra de mine !". Oare putem vorbi de " maturitate" sau de nevoia copilului de a fi apreciat pentru efortul de a se "incolona" cerintelor sociale ?

Povestea lui Mutulică

Există copii foarte timizi sau care dezvoltă o reacţie de ataşament faţă de părinţi( ce poate fi devastatoare în relaţia cu străinii) sau copii care nu sunt stimulaţi verbal.
Am să vă povestesc despre două cazuri.
Cazul 1. Fetita... 4 ani... Familie intelectuali. Copiii au bonă ( fetiţa are şi un frăţior în clasa I ). Vine la cabinet dimineata ( poate prea de dimineaţă). Ca să reuşesc să o fac să vorbească mă străduiesc cu diferite jocuri aproape o jumătate de oră. Îşi strânge cu deznădejde ursuleţul mic şi urâţel. Într-o zi, la o şedinţă de terapie, în disperare de cauză, am rugat-o pe mamă să iasă din încăpere şi atunci, speriată că va fi abandonată, fetiţa a început să vorbească. Deci ea a dezvoltat o reacţie de ataşament puternică faţă de mamă.
Cazul 2. Am primit o fetiţă de 2,9 ani la mine. Înşiruie sunete. Nici vorbă de cuvinte sau propoziţii. Merge la creşă şi bunicii din partea tatălui o alintă foarte mult. Bunicii reacţionează la sunete şi gesturi. Se pare că şi tatăl a vorbit târziu, aşa că bunicii spun "las, că va vorbi o dată şi o dată". Îi plac jocurile şi doar îmi arată ce să îi dau de pe masă. Vede o mică balanţă. Mi-o cere cu o mie de sunete. Pune botic când vede că nu vreau să i-o dau. Nu îi acord prea mare importanţă. Ia o jucărie de pe masă, se joacă şi, deodată, îşi aduce aminte de balanţă. O întreb "vrei ba-lan-ţa ? " şi fetiţa repetă " ba-lan-ţa". Mama face ochii mari. Această fetiţă are nevoie de stimulare şi gestionarea comportamentului " de criză". Uneori, bunicii sunt foarte buni, alteori fac mari greşeli în educaţie.
Sigur că despre cazurile" Mutulică" aş putea vorbi foarte mult. Important este ca fiecare părinte, bunic sau cadru didactic să găsească supapa care poate dezmorţi limbajul în contexte diferite. Dar poate o să mai vorbim despre asta.

Prima sedinta cu un caz de implant cohlear

Pe fetita am cunoscut-o saptamana trecuta. Este minionă şi are ochii rotunzi. E foarte curioasă. Când a văzut pe masa mea de lucru o mulţime de jocuri, ar fi vrut să pună mâna, să înţeleagă la ce folosesc. Mama i-a dat peste mână, iar eu i-am spus : " Lăsaţi-o să exploreze". Era ceva nou pentru ea.Ca să dezgheţ atmosfera am întrebat-o de multele bijuterii pe care le avea ( o brăţară, cercei, inel, lănţişor ). De lănţişorul de argint era agăţat un mic medalion. "E Doamne-Doamne" - mi-a spus fetiţa. Fetiţa are un vocabular destul de bogat, înţelege sarcinile... La sfârşitul şedinţei am întrebat-o pe mămică ceva şi am auzit sunetul S distorsionat. Era şi sunetul pentru care lucrasem o oră cu fetiţa. Am rugat-o pe mămică să facă exerciţiile în acelaşi ritm cu fetiţa. Ea trebuie să aibă un model de elocuţie corect. Sper ca mămica să ia totul în serios.
Când a plecat fetiţa de la cabinet am rămas cu colega mea venită să înveţe logopedie la o mică şuetă. Ea mi-a spus : " Aţi văzut că avea un fir ataşat de proteză ? " " Dar, Ada, ea nu are proteză, ci implant cohlear". Eu nu am observat acel fir şi nici proteza. Trebuie să fiu mai atentă la astfel de amănunte. Oricum, trebuie să aprofundez noţiunile despre implant cohlear.

Nevoia copilului de securitate afectiva

Ca şi adulţii, copiii mici pot trece prin diferite faze de dispoziţie afectivă. Uneori, copilul mic poate fi agresiv, poate sa urle. Părintelui i se pare că aceste comportamente, jenante în anumite situaţii, sunt inexplicabile.Copilul care are astfel de manifestări poate să se simtă carenţat afectiv de dragostea părinţilor şi atunci încearcă într-o manieră impulsivă să le atragă atenţia că el există şi are nişte nevoi. Copilul nu este iubit pentru că este bun sau rău, ci pentru că ESTE. Atunci când copilul se manifestă isteric există un motiv. Părinţii trebuie să găsească cauzele care provoacă disconfortul. Sigur că în astfel de situaţii există şi modalităţi de disciplinare , aplicate însă cu dragoste. Şi chiar mi-a plăcut atitudinea unei mame al cărui copil urla " ca din gură de şarpe", aparent fără motiv. Simplu şi fără să-l bruscheze i-a spus :" Hai să stăm puţin pe loc să te linişteşti". Nu am auzit ce i-a mai spus. Cert este că mulţi că trecători gândeau : " săraca mamă" sau " săracul copil". O astfel de reacţie a copilului ( urletul) nu poate fi corijată prin ţipăt sau ameninţare ( gen " Dacă nu te potoleşti nu mai îţi iau nimic" ). Copilul nu trebuie nici să fie jignit şi nici criticat în faţa publicului. Copilul trebuie să se simtă iubit necondiţionat.

Carpe diem

Azi mi-am facut un test privind destinul meu in anul 2010.Finalul era :"Carpe diem". Si asta pentru ca am trecut prin prea multe si prea grele incercari. Mai se poate intampla ceva rau ? Totul e posibil. De aceea fiecare secunda trebuie traita la intensitate maxima. Suntem doar o materie atat de volatila.