Naşterea acestei ştiinţe a avut un fundament practic : cunoaşterea mecanismelor care conduc la articulare şi mai apoi la comunicare, cunoaşterea acelor factori care conduc la evoluţia firească a limbajului, găsirea unor metode adecvate aplicabile în vederea fortifierii limbajului ca punte de comunicare şi înţelegere cu membri aceleiasi comunitati.Ca orice ştiinţă, logopedia are şi o bază teoretică grefată pe legi,principii, acţiuni, etape, prin aceasta încercându-se să se dea explicaţii bine argumentate diverselor forme ale tulburărilor de limbaj, ale legăturilor ce există între evoluţia limbajului şi evoluţia gândirii, între limbaj şi structurarea întregii personalităţi.
Logopedia este o ştiinţă născută la confluenţa cu alte ştiinţe : psihologia, pedagogia, psihodiagnoza, medicina,foniartria, lingvistica... Specialistul ( psiholog, psihopedagog şi încă... pedagog - deoarece Colegiul Psihologilor consideră că această disciplină nu poate fi executată de cei cu specializarea pedagogie) trebuie să aibă solide cunoştinţe din toate aceste domenii, astfel încât să apeleze diferenţiat la diverse metode şi mijloace puse la dispoziţie de către toate aceste ştiinţe. Dat fiind că logopedia se aplică mai cu seamă la vârsta copilăriei mici, când limbajul este în plină formare şi structurare, specialistul ( logopedul) trebuie să cunoască psihologia copilului, treptele evoluţiei şi desăvârşirii limbajului, pentru a putea da un prognostic în ceea ce priveşte tulburarea de limbaj / de comunicare / de învăţare. Tulburările de elocuţie pot provoca disturbări ale echilibrului psiho-comportamental, acestea putând declanşa manifestări agresive de sorginte psihică, cum ar fi : mutismul electiv, logonevroza, sindromul Rett ( ticuri), anxietate, negativism, abandon şcolar. Copilul aflat în situaţia de a nu articula corect anumite sunete poate deveni ţinta ironiilor colegilor, primind etichete ce-i erodează încrederea în sine şi care conduc la o slabă stimă de sine. Un logoped trebuie să aibă foarte bine sedimentate noţiuni de psihologie generală, psihologie medicală, psihopatologie şi a patologiei organelor fonatorii. Logopedul încearcă să evidenţeze etiologia şi simptomatologia, să găsească modalităţi coerente în restructurarea segmentelor erodate ale limbajului şi să dezvolte, prin psihoterapie, copilului cu dificultăţi în pronunţare stima de sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu