Nevoia copilului de securitate afectiva

Ca şi adulţii, copiii mici pot trece prin diferite faze de dispoziţie afectivă. Uneori, copilul mic poate fi agresiv, poate sa urle. Părintelui i se pare că aceste comportamente, jenante în anumite situaţii, sunt inexplicabile.Copilul care are astfel de manifestări poate să se simtă carenţat afectiv de dragostea părinţilor şi atunci încearcă într-o manieră impulsivă să le atragă atenţia că el există şi are nişte nevoi. Copilul nu este iubit pentru că este bun sau rău, ci pentru că ESTE. Atunci când copilul se manifestă isteric există un motiv. Părinţii trebuie să găsească cauzele care provoacă disconfortul. Sigur că în astfel de situaţii există şi modalităţi de disciplinare , aplicate însă cu dragoste. Şi chiar mi-a plăcut atitudinea unei mame al cărui copil urla " ca din gură de şarpe", aparent fără motiv. Simplu şi fără să-l bruscheze i-a spus :" Hai să stăm puţin pe loc să te linişteşti". Nu am auzit ce i-a mai spus. Cert este că mulţi că trecători gândeau : " săraca mamă" sau " săracul copil". O astfel de reacţie a copilului ( urletul) nu poate fi corijată prin ţipăt sau ameninţare ( gen " Dacă nu te potoleşti nu mai îţi iau nimic" ). Copilul nu trebuie nici să fie jignit şi nici criticat în faţa publicului. Copilul trebuie să se simtă iubit necondiţionat.