Ce se intampla ?

Am o mare nedumerire. Ce se intampla cu actuala generatie de pitici ? Din ce in ce mai multi copii vorbesc din ce in ce mai tarziu, desi parintii afirma ca exista acea baie de limbaj necesara. Iar negativismul copilului pare sa fie din ce in ce mai agresiv. Oare nu este aceasta o carenta educativa ?
Eu cred ca parintii nu sunt educati ca sa educe si nici nu sunt pregatiti temeinic pentru aceasta responsabilitate de crestere a copilului.
Azi am vazut o fetita de 4 anisori care nu spunea decat doua cuvinte: mama si tata. In rest erau semne si usoare tipete. In mod normal i-as fi pus diagnosticul de alalie, dar copilul care spune doua cuvinte nu poate fi alalic, ci doar un copil cu care nu se vorbeste, care a invatat sa solicite lucruri prin limbajul semnelor si stimulat in mutenia lui de faptul ca primeste tot ce isi doreste daca arata. De aceea cred ca ar fi necesara pentru parinti o adevarata scoala a parintilor, cu grupe de lucru parinte-copil si cu tragerea concluziilor la sfarsitul orei. Spunea o colega ca a initiat o trupa de teatru in care sunt cuprinsi copii si parinti si ca abia asa parintii si-au dat seama de anumite dimensiuni ale psihologiei copilului. Un lucru laudabil pentru colega mea si o modalitate de a implica parintele in lucrul ( jocul ) cu copilul.

Pe drumul cel bun

Sunt la a treia intalnire cu baietelul care se simtea terorizat de actul lecturii si scrierii. Deja il simt destins, mult mai increzator in fortele proprii.Nu a avut decat o greseala in scris si mi-a citit un text la prima vedere aproape impecabil. Am citit cu alti copii un text intitulat "Plantuta perseverenta", o planta mica si sfioasa careia ii era frica sa creasca si copiii au inteles mesajul ca trebuie sa-ti infrangi frica si sa te dezvolti, sa cresti. Ce nu au inteles copiii din text era identitatea gradinarului. Si eu le-am spus ca pentru moment eu sunt gradinarul. Cel care ajut sa iasa la lumina corola lor minunata de petale.Inca nu am citit-o cu el pentru ca vreau sa-i vad reinstalata puterea deplina, increderea in propriile puteri.

Atac de panică la 9 ani ?!

" Îmi simt mâinile cum transpiră... respiraţia este grea" - aceasta este mărturisirea unui copil de clasa a III-a. De ce ? Pentru că nu poate să citească rapid, cursiv. Este o formă de dislexie. Nu este o formă urâtă, dar ea există, este conştientizată de către copil. Mama ( studii superioare) s-a autosesizat şi a cerut ajutor. Copilul are şi un rotacism ( pentru care mama nu a făcut nimic spre corectare, afirmând că i-a plăcut felul cum graseiază copilul). Confundă literele care se aseamănă vizual sau acustic ( b-d, b-p, t-d...). Are un coeficient de inteligenţă normal. Mama îl forţează să citească cât mai mult. De asemenea, mama mi-a spus că nu-i place să facă compuneri. Ceea ce nu ştie nici chiar cea mai bună învăţătoare, este că în astfel de cazuri se instituie psihoterapia în vederea dezvoltării încrederii în forţele proprii şi se practică terapii specifice logopedice ( de conştientizare fonologică, de discriminare vizuală, auditivă, tactilă). Eu sper ca într-o lună să deblochez acest copil. În logopedie contează şi charissma logopedului şi stilul lui creativ. Sper să vă pot ţine la curent cu rezultatele obţinute.

Speranta pentru copiii cu nevoi speciale ?

Azi am murit iar de rusine. Suntem alaturi de Bulgari singurele tari care nu avem o prezentare clara in cadrul hartei europene ,a situatiei incluziunii copiilor cu nevoi speciale. Nici programe clare de personal sau pentru acesti nedreptatiti ai soartei, saracii copii care nu pot sa-si exprime gandurile, visele, temerile sau sperantele, care nu pot sa le scrie sau sa le desluseasca, deci cei care nu au cheia cu care sa descuie sipetul comorilor si urateniilor atat de omenesti, nici resurse materiale (rechizite specifice terapiei, mijloace specifice ). Suntem prea saraci ca sa ne caciulim cand ne gandim la viitorul tarii.Cand unii se imbuiba si lupta pentru ciolan ( specimene care exista si prin ministerul ce cu drag conduce educatia spre ruina), altii, cei de jos, de la catedra se confrunta cu mari probleme de organizare. Cum sa poti face treaba reala si perfecta cand in 4 ore de munca iti vin copii cu diferite nevoi, cu tulburari diverse, cand ai cate 6 copii in grupe de terapie ( pentru ca incaperea nu permite mai mult !) ? Si 40-45 de copii pe ani mi se pare mult uneori, in functie cazuistica. Dar 60 pe saptamana ? Din 60 eu lucrez cu 3 implanturi, 2 ADHD, 6 intarzieri in dezvoltarea limbajului, 1 alalic, 1 balbic. Deci 13 copii cu dizabilitati severe.Nu ca m-aS plange de munca, dar ma plang ca nimeni nu realizeaza ce importanta ESTE ACEASTA DISCIPLINA : STIINTA DE A COMUNICA CU AGORA.

Balbismul timpuriu

Aseara am primit pentru prima data o fetita la mine. 2,10 ani. Blonda si carliontata. Diafana. De cum m-a vazut mi-a zambit. Deci, sociabila.
I. Pe masa de lucru o asteptau multe jucarii. Si-a ales animalele de plastic. Am intrebat-o cum vorbesc ele. Stia foarte putine sunete. Rezulta : parintii nu prea au timp s-o invete.
II. Am continuat cu facutul balonaselor de sapun. Nu stie sa sufle. Rezulta : s-ar putea ca echilibrul intre inspir-expir sa fie deficitar.
III. Ii plac cartile si sa coloreze. Nu stie sa deseneze un cap de copil.
IV. Fetita merge la gradinita.
V. Vorbind dupa modelul meu nu se balbaie. Si chiar si atunci cand imi raspunde la intrebari nu se balbaie. Ce-i drept, raspunsurile sunt eliptice.
VI. Las fetita sa coloreze si eu incep o discutie cu parintii. Fetita devine atenta cand isi da seama ca se vorbeste despre ea. Vrea sa imi distraga atentia de la conversatie. Intrerup discutia si ma opresc din discutie. Desenam impreuna pentru o clipa. Reincep discutia. Fetita ma intrerupe din nou si incepe sa se balbaie. O balbaiala clonica, dar uratica. Reusesc sa le dau sfaturi parintilor si sa le propun o intalnire peste o luna. Care sunt posibilele cauze ?
1. i s-a atras atentia ca se balbaie ( parintii mai ales )
2. vocabular cam saracacios ( repertoriul cuvintelor nu acopera tot ceea ce vrea sa comunice)
3. tulburari usoare in ritmul respirator.
O sa va mai tin la curent cu acest caz.

Parintele modern

Ieri m-am intalnit cu un profesor universitar. Acesta mi-a povestit de baietelul lui de 3,4 ani. Mi-a spus ca parerea lui este ca aceasta noua generatie a capatat un grad mai mare de maturitate, caci altfel cum am putea explica afirmatia " Mami, mie nu-mi place la gradinita, dar ma duc ca tu sa fii mandra de mine !". Oare putem vorbi de " maturitate" sau de nevoia copilului de a fi apreciat pentru efortul de a se "incolona" cerintelor sociale ?

Povestea lui Mutulică

Există copii foarte timizi sau care dezvoltă o reacţie de ataşament faţă de părinţi( ce poate fi devastatoare în relaţia cu străinii) sau copii care nu sunt stimulaţi verbal.
Am să vă povestesc despre două cazuri.
Cazul 1. Fetita... 4 ani... Familie intelectuali. Copiii au bonă ( fetiţa are şi un frăţior în clasa I ). Vine la cabinet dimineata ( poate prea de dimineaţă). Ca să reuşesc să o fac să vorbească mă străduiesc cu diferite jocuri aproape o jumătate de oră. Îşi strânge cu deznădejde ursuleţul mic şi urâţel. Într-o zi, la o şedinţă de terapie, în disperare de cauză, am rugat-o pe mamă să iasă din încăpere şi atunci, speriată că va fi abandonată, fetiţa a început să vorbească. Deci ea a dezvoltat o reacţie de ataşament puternică faţă de mamă.
Cazul 2. Am primit o fetiţă de 2,9 ani la mine. Înşiruie sunete. Nici vorbă de cuvinte sau propoziţii. Merge la creşă şi bunicii din partea tatălui o alintă foarte mult. Bunicii reacţionează la sunete şi gesturi. Se pare că şi tatăl a vorbit târziu, aşa că bunicii spun "las, că va vorbi o dată şi o dată". Îi plac jocurile şi doar îmi arată ce să îi dau de pe masă. Vede o mică balanţă. Mi-o cere cu o mie de sunete. Pune botic când vede că nu vreau să i-o dau. Nu îi acord prea mare importanţă. Ia o jucărie de pe masă, se joacă şi, deodată, îşi aduce aminte de balanţă. O întreb "vrei ba-lan-ţa ? " şi fetiţa repetă " ba-lan-ţa". Mama face ochii mari. Această fetiţă are nevoie de stimulare şi gestionarea comportamentului " de criză". Uneori, bunicii sunt foarte buni, alteori fac mari greşeli în educaţie.
Sigur că despre cazurile" Mutulică" aş putea vorbi foarte mult. Important este ca fiecare părinte, bunic sau cadru didactic să găsească supapa care poate dezmorţi limbajul în contexte diferite. Dar poate o să mai vorbim despre asta.