Poveste metaforică ( 2)

Trăia cândva un băieţel cu un caracter foarte urât. Tatăl lui, care nu ştia cum să mai procedeze cu el, a găsit totuşi soluţia. I-a dat un săculeţ în care erau cuie şi i-a spus să bată într-un copac câte un cui pentru fiecare supărare sau ceartă. În prima zi, băiatul a bătut 37 de cuie, a doua zi cu mult mai puţine, iar după aproape o săptămână nu a mai bătut niciun cui.Acum, tatăl, trebuia să-i educe răbdarea. I-a spus ca în fiecare zi să scoată câte un cui. Când copilul a scos toate cuiele, copacul era plin cu răni. Şi tatăl i-a spus că orice cuvânt urât sau orice jignire doare şi lasă semne. De atunci comportamentul copilului s-a schimbat.

Nevoia de a fi o echipa

Se apropie sarbatoarea sfanta a Craciunului. Acum iertam ( sau uitam) pacatele noastre si ale celorlalti. Intindem mana si strangem mana prietenilor, dar si posibililor dusmani. Zilele astea am primit mesaje de la parintii fostilor mei pacienti. M-au bucurat. Si mi-am zis ca poate si noi acum, in Romania ar trebui sa cream Asociatii puternice de parinti care sa ne sprijine demersurile in recuperarea tulburarilor de limbaj. Asa cum in Franta exista Asociatia parintilor cu copii dislexici sau a parintilor cu copii care prezinta retard in dezvoltarea limbajului.Cred ca a venit timpul ca societatea civila sa fie mult mai implicata in eforturile noastre.

La Itsy - Bitsy

Cine-i Itsy-Bitsy ? Un post de radio imaginat pentru copii. Luni, 1 decembrie, chiar de ziua nationala a Romaniei, am deschis e-mailul. Redactora AT de la acest post radio ma invita la emisiune.Ma gandeam ce o sa spun ... Cate probleme sunt cu aceasta specialitate... Despre copii ... Despre dezvoltare si limbaj ... Nu imi imaginam foarte bine cum vor decurge "ostilitatile". Nu am fost singura invitata. Mai era o doamna foarte simpatica care facuse un training in comunicare. Mi-a placut rasul ei. Vioiciunea si sociabilitatea ei.Si inca o doamna. Usor spinoasa la inceput. Directoare la o Scoala particulara. (nb - cred ca afisa morga omului cu functie). Am fost intrebata cum reusesc sa fac recuperarea tulburarilor de limbaj. Raspunsul meu a fost : prin joc. Acesta este teritoriul in care copilul se dezvolta. In final a mai fost o intrebare. De ce am ales aceasta profesie ? Raspunsul meu a fost ca oricat de cati ani as avea ma simt bine in acest spatiu al copilariei, aproape un copil intre copii. Sper sa mai existe si alte emisiuni de popularizare a acestei profesii.

sa vezi un zambet multiplicat

Azi a venit la mine Ana. E o fetita superba, dar cu multe probleme de pronuntie.Vocabularul este foarte bogat.Azi am vazut-o luminata si zambind.Zambea ea si zambea si mama." Îl spune pe c!" . Mama pentru prima dată a auzit-o azi zicând la toaletă : "Fac caca" în loc de "Fat tata". "E un miracol spune mama. Si eu ii spun "Nu, nu este un miracol . Este exerciţiu şi efort conştient în recuperare".Am întrebat-o apoi pe Ana mai multe lucruri. Unul a sunat asa : "Ce este cerul ?" Şi Ana mi-a spus " Cerul este un aer albastru".Eu am surâs. Azi am putut vorbi de zâmbete multiplicate şi am fost mulţumită.

Cate ceva despre sunetele limbii romane şi emisia lor

Ceea ce trebuie să ştie părinţii ( şi aici ar merge semnul exclamării) este că noi (şi copiii) ne exprimăm în propoziţii, că propoziţiile sunt formate din cuvinte (unele cu un grad mai mare de dificultate în pronunţare), că fiecare cuvânt este format din silabe, iar silabele din sunete ( foneme).
Limba română este recunoscută ca o limbă muzicală.Multe vocale dau această muzicalitate.Unele vocale sunt închise (i,î,u), altele mijlocii ( e,ă,o), iar altele deschise (a).Vocalele nu întâlnesc niciun obstacol în articulare.Curentul de aer iese din laringe liber.Unele vocale sunt realizate prin rotunjirea buzelor (o,u), iar după poziţia limbii în articulare putem vorbi de vocale palatale, care se produc spre vârful limbii (i,e),altele mediane ( care se produc spre mijlocul limbii (î,ă,a) şi unele velare ( se produc la rădăcina limbii (u,o). Un copil care nu pronunţă corect vocalele limbii române, fie trăieşte într-o anumită regiune a ţării, unde se vorbeşte un anumit dialect, fie are probleme de audiţie.
În ceea ce priveşte reistrul consonantic, acesta este mult mai amplu.Vorbim de consoane surde (nesonante)cum ar fi s,ş,t,f,c sau de consoane sonore, când vibrează coardele vocale(z,j,g,d,v). Unele consoane sunt explozive şi necesită un suflu puternic de aer (p,b,t,d,c,g).Altele sunt semiocluzive, aerul frecându-se de pereţii aparatului fonator (ţ,ce,ci,ge,gi), iar altele sunt constrictive ( se îngustează canalul fonator).Acest lucru se întâmplă în cazul sunetelor f,v,s, z,ş,j, h.
În limba română, copiii pronunţă cel mai ades defectuos sunetul R, siflantele (s-z) şi africatele (ţ,ce,ge).
În compunerea fiecărui fonem şi emisia lui participă întreg aparatul fono-articulator : buze,limbă,obraji,palatul moale, palatul tare,laringe. De aceea se recomandă antrenarea fiecărui copil în exerciţii de gimnastică a acestor segmente. Este imperios necesară conştientizarea de către părinţi a faptului că această gimnastică fortifică întregul aparat necesar emisiei sunetelor şi cu cât se începe mai devreme pe scara evoluţiei, cu atât mai repede se va vedea o elocuţie cât mai apropiată ca acurateţe de modelul normal.Această gimnastică trebuie făcută prin joc, jocul fiind unealta de învăţare la vârstele fragede.

Un caz- o problema - o solutie

Cred eu că pentru fiecare caz există o soluţie. Şi mai cred că fiecare caz are nevoie de suportul afectiv, cognitiv şi empatic al logopedului.Cazul despre care o să povestesc câte ceva, este al unui adolescent de 18 ani. Este în al doilea an de terapie.Povestea începe aşa :
O mamă disperată, intră pe un site ce se adresează copiilor şi unde mai postez şi eu din când în când sfaturi. Găseşte adresa mea de mail şi îmi scrie spunându-mi că are un fiu de 17 ani care are dificultăţi în pronunţie. Am crezut că este o eroare de dactilografiere în mail, ca din greşeală a pus cifra 1 înaintea cifrei 7.Fixăm o primă întâlnire. La uşă o mamă subţirică, mititică şi un zdrahon de băiat. Ei bine, avea chiar 17 ani. După ce se aşează băiatul îl întreb pe tânăr cum îl cheamă. Încearcă să spună ceva. Vorbeşte tare defectuos.Mama încearcă să preia conducerea discuţiei : "Îl cheamă V.G". Nu zic încă nimic. Îl mai întreb câţi ani are. El spune ceva. O bolboroseală. Mama iar traduce. Atunci cred că m-am supărat puţin pe atitudinea super-ocrotitoare a mamei.Îi spun : " Distinsă doamnă, are totuşi 17 ani. Nu ar fi cazul să-l lăsaţi să vorbească singur ?". Mama se scuză : " Da, dar mi-am dat seama că nu-l înţelegeaţi". I-am răspuns că vom găsi o soluţie să comunicăm. Prin scris. prin desen. Prin semne. Vedem noi cum.Înţeleg mai departe, din datele anamnestice ( de data asta culese de la mamă) că a făcut şcoala specială şi acum e la SAM. Nu-mi povesteşte despre naştere. Despre prima copilărie. Evită.Trece către alte subiecte cu diplomaţie. Probabil că sunt lucruri dureroase pentru dânsa. Nu vreau să o încolţesc de la prima oră. Îmi spune că a mai lucrat copilul cu doi logopezi. Şi eu rămân perplexă. Acest copil nu aude! Mă întreb cum poate o mamă să nu-şi dea seama că acest copil are tulburări grave de auz ? Dar logopezii ? Dar profesorii psiho-pedagogi ? Oare chiar aşa de mulţi oameni sunt slab pregătiţi ? O rog pe mamă să-i facă o audiogramă. A doua şedinţă, când revine o întreb de audiogramă. Nu a făcut-o. Nu a avut timp.Mai trece o săptămână. Acelaşi răspuns. După patru săptămâni de aşteptare, timp în care mă chinuiam cu sunetul S ( un sunet atât de surd !) pun mâna pe telefon şi o sun pe o doamnă doctor orelist care îl programează pentru a doua zi. Cred că i-a fost ruşine de situaţia în care a fost pusă, aşa încât s-a dus. Diagnosticul sumbru : hipoacuzie bilaterală de percepţie.Cu o ureche nu aude aproape deloc.Mama are posibilităţi financiare. M-aş fi aşteptat ca a doua săptămână tânărul să fie protezat. Da de unde ? Abia după trei luni a venit protezat numai la o ureche. Părerea mea este că această mamă nu a vrut confirmarea infirmităţii propriului copil şi a amânat cât mai mult sentinţa. Nici până acum , la aproape un an de la achiziţionarea protezei mama nu-şi încurajează fiul să accepte proteza. Oricum de la prima discuţie faţă în faţă ne-am mai văzut de două sau trei ori. Evită să dea ochii cu mine.Îmi spune că are tendinţa de a vorbi în locul copilului şi că este mai bine să-l aştepte afară şi eu să-i dau tema de repetat.Acum vreau să spun câte ceva despre V.G. Din păcate, cred că nu a fost un copil dorit. S-ar putea ca mama să fi încercat să scape de el în faza intrauterină.Cert este că sistemul neuronal i-a fost afectat. Scrie greoi, dar face multă gimnastică ( nu kinetoterapie). Vocabularul lui V avea dimensiunile unui copil de 3 ani. Am pedalat foarte mult pe lărgirea registrului vocabularului, pe însuşirea prepoziţiilor, adjectivelor, verbelor. Şi astfel, azi la un an de când am început terapia poate să scrie nu "Fete mănce", ci " Fata mănâncă". Mai avem drum lung în recuperare. Dar el este dornic să înveţe şi chiar face eforturi în reabilitare. Şi-a dat seama că este marginalizat pentru că nu este înţeles.Oricum, am toată stima pentru el, dar şi pentru logopezii lui care au făcut cu el labiolectură.Eu sunt mândră de ce am realizat cu el într-un an. Şi el este mândru de el. Şi cred că şi mama îşi dă seama de efortul pe care-l depunem amândoi. Eu şi V. suntem o echipă. Cert este că în toată această muncă de recuperare îţi trebuie ca logoped putere, calm, efort creativ şi mult material didactic mulat pe vârstă şi diagnostic.

Logopedia ca ştiinţă în slujba omului ( partea a II-a)

Preocuparea pentru aceasta disciplină corectivă datează din perioada filosofului Socrate. În antichitate se punea mult accent pe arta oratoriei, a cuvântării fluente şi inteligibile, lucru remarcat de Cicero sau de Avicena, iar cazul celebrului orator Demostene arată efortul şi exerciţiul repetat care au condus la tonifierea psihică şi recuperarea handicapului verbal.Chiar dacă în ţara noastră a existat o cronică intitulată "vindecarea gângăviei" în 1835, logopedia s-a întărit prin deschiderea de centre logopedice interşcolare şi a unor cabinete logopedice în spitale şi policlinici abia în 1949 şi 1957.Interesul pentru această ştiinţă s-a dezvoltat datorită studiilor făcute de Broca în 1861 ( afazia motorie), ale lui Wernicke ( afazia senzorială), ale lui Netcacio ( terapia bâlbâielii), ale lui Albert şi Herman Gutzman ( metode de corectare), ale lui Emil Froschels.
După Emil Verza, care îmbină mai multe tipuri de criterii ( anatomo-fiziologic, lingvistic,etiologic,psihologic) putem vorbi de următoarele categorii de tulburări care intră în obiectul terapiei logopedice :
A. TULBURĂRI DE VORBIRE
I. Tulburări de pronunţie : dislalia, rinolalia, disartria
II. Tulburări de ritm şi fluenţă : bâlbâiala, tahilalia, bradilalia
III. Tulburări de voce ; afonia, disfonia, fonastenia
B. TULBURĂRI DE CITIT - SCRIS : alexia, dislexia şi agrafia, disgrafia
C. TULBURĂRI COMPLEXE DE LIMBAJ : alalia şi afazia
D. TULBURĂRI DE DEZVOLTARE ALE LIMBAJULUI : mutismul şi întârzierea în dezvoltarea generală a vorbirii
Cauzele ce pot conduce la disfuncţii în evoluţia limbajului pot fi organice, funcţionale şi psihosociale.
Cauzele organice au o paletă extrem de largă. Ele pot debuta în perioada intrauterină (infecţii virale, rubeola, toxoplasmoza, avitaminoza mamei etc). Altele ţin de efortul din timpul naşterii care poate provoca leziuni ale sistemului nervos prin hipooxigenare.După naştere ,hemoragii, tromboze pot conduce la tulburări vasculare cu influenţă negativă asupra dezvoltării neuropsihice. Tot în categoria cauzelor organice intră şi diversele anomalii congenitale (maxilo-faciale, buco-faringiene etc).
Cauzele funcţionale constau în tulburări ale proceselor de excitaţie-inhibiţie, insuficienţe motorii ( motricitatea fină, a organelor fonoarticulatorii, a auzului fonematic).
Cauzele psiho-sociale pot cuprinde atât carenţarea educativă, cât şi hiperperfecţionismul. Lipsa stimulării verbale conduce în ultimul timp la proliferarea numărului de copii care dezvoltă limbajul articulat după 3 ani.Atât răsfăţul, cât şi metodele abuzive ale părinţilor pot conduce la tulburări ale elocuţiei.O altă problemă se pare că este bilingvismul.Copilul va învăţa rapid o a doua limbă, când limba maternă este structurată.
Specialistul ( logopedul ) trebuie să cunoască foarte bine cauza pentru a găsi metoda şi procedeele cele mai eficiente în terapia limbajului.
Încercând să sintetizăm spre final obiectivele logopediei ca ştiinţă pusă în slujba omului, am putea să le enumerăm astfel :
1.logopedia încearcă să descifreze cauzele care pot conduce la handicap de limbaj
2. logopedia încearcă să cunoască simptomatologia handicapului de limbaj şi să găsească metode optime de diagnoză, intervenţie şi prognoză
3. logopedia încearcă în cadrul interdisciplinarităţii să creeze punţi de comunicare cu specialişti din diverse domenii( orelisti,neuropsihiatri, neurologi etc)
4. logopedia încearcă să formeze părintele şi cadrul didactic în parteneri ce au drept scop suprem recuperarea limbajului
5. logopedia, prin psihoterapie integrativa, incearca modificarea acelor structuri comportamentale indezirabile şi astfel evitarea abandonului şcolar.
Tulburările de emisie şi recepţie pot duce la alterarea laturii intelectuale ale limbajului, sindromul dismaturativ putând conduce la izolare şi dezvoltarea fobiei de a comunica.
Aş putea sublinia că poate mult mai uşor decât a recupera limbaje deteriorate, ar fi să prevenim apariţia diverselor tipuri de tulburări în sfera limbajului. Poate coborând vârsta de intervenţie la grupa mică, învăţându-l pe copil schema corporală, orientarea spaţială, culorile, jocuri de auz fonematic, am avea o cazuistică mult redusă mai târziu, la vârstele micii şcolarităţi.