In aceasta perioada a nativilor digitali vedem cum copiii isi activeaza din ce in ce mai tarziu limbajul. De ce? Si cum vom putea sa le dezvoltam limbajul daca nu avem un parteneriat puternic, intre specialist -parinti - cadre didactice? Voi incerca in acest blog sa ating cateva subiecte sensibile ale acestei/ acestor probleme.
vineri, 15 octombrie 2010
Suferinta psihica a unui copil alalic
E un baietel simpatic. Un fel de "Denis, pericol public". Are aproape 6 ani. Îi place să se joace. Înţelege mesajele, dar este incapabil sa pronunte singur. Am castigat o mare parte din sunete. Putem spune silabe si chiar cuvinte bisilabice formate din consoană + vocală. În vorbirea reflectată din 20 de cuvinte a reuşit să pronunţe 15 cuvinte care să se înţeleagă. În vorbirea independentă a reuşit să spună doar 5 cuvinte care să fie cât de cât inteligibile.Tulburările în grafism sunt majore. Deci întreaga arie motorie responsabilă cu motricitatea fină şi cu vorbitul este afectată. Copilul înţelege că nu este înţeles. Şi atunci ţipă încercând să se facă înţeles. Mai mult, în ţipăt se aude doar o înşiruire de vocale. Îi vine să spargă obiectele, să le arunce, dar se rezumă la a se încrunta şi vocifera. Îmi imaginez ce se întâmplă la grădiniţă. Mama spune că este acceptat de colegi, dar eu nu prea cred. Oricum, recuperarea lui va fi un travaliu de lungă durată.
vineri, 8 octombrie 2010
Despre starea de spirit a unui parinte
" Spuneţi-mi ce să fac...", " Mai avem câteva luni ca să ne decidem"... Sunt gândurile ( frâmântările ) unei mame de alalic. Un copil cu intelect normal, dar cu disfuncţii în aria motrică. Ar trebui ca la toamnă să meargă la şcoală împreună cu fratele său geamăn ( pe care nu l-am cunoscut, dar care - din spusele mamei ar fi avut tulburare hiperkinetică ). Mama se scuză ( sau se acuză ? ) că nu a avut timp să se ocupe de amândoi şi atunci i-a acordat mai multă atenţie copilului hiperkinetic, lăsându-l pe al doilea, cel alalic, pentru recuperare pe mai târziu ( adică de la 5 ani ). Copilul alalic face mari eforturi să pronunţe şi conştientizează că nu poate. Suferă şi uneori se revoltă. Părerea mea a fost să-i amâne şcolarizarea pentru mai târziu, când limbajul va prinde contur, când va putea să urmărească cu creionul un traseu. I-am spus că un copil cu asemenea " performanţe" lingvistice va debuta cu un mare handicap, că va fi ţinta ironiilor colegilor. Dar decizia îi va aparţine mamei. Poate şi mie mi-ar fi greu dacă aş avea doi copii gemeni, cu tulburări diferite. Nu o condamn pentru nimic. Mă străduiesc să redau fluenţa lingvistică fiului alalic. Este al doilea an de terapie. Poate mama speră într-o integrare normală în viitoarea colectivitate şcolară şi datorită progreselor din ultimul an. Se descurcă bine la nivelul cuvintelor bisilabice, dar în rest nu poate vorbi decât după suportul-model. O să mai scriu despre acest caz.
joi, 30 septembrie 2010
Situatii statistice
La finalul perioadei de depistari am descoperit ceva : dacă în perioada marii preşcolarităţi sunt numeroase cazurile de dislalii polimorfe, în clasa I acest diagnostic îl găsim extrem de rar, persistând rotacismul şi parasigmatismul.De aici se poate trage concluzia că o dată maturizat aparatul fono-articulator, copiii emit mai bine sunetele. Şi totuşi... Copiii care nu au beneficiat de sprijinul logopedic sau de un educator care are ceva cunoştinţe în domeniul dezvoltării limbajului sau de suportul educativ al familiei vor rămâne cu " sechele" şi la intrarea în şcoală. Consider că ar fi extrem de util un curs de logopedie pentru cadrele didactice din gradiniţe şi şcoli pentru a înţelege efectul tulburărilor de limbaj asupra competenţelor viitoare. Ieri am întâlnit un băieţel care îşi masca defectul ronţăind un capac de stilou în timp ce vorbea şi care stătea aproape cu spatele la mine. Deci un copil conştient de " handicapul " său. Şi, tot în urma periplului prin şcoli şi grădiniţe, pot certifica că cei mai afectaţi sunt băieţii. De unde rezultă că emisfera cerebrală stânga responsabilă cu actul fonator se dezvoltă mai lent la acest sex.
vineri, 24 septembrie 2010
Atitudini parentale
Încă sunt în perioada depistărilor copiilor cu tulburări de elocuţie. Am găsit într-o şcoală un copilaş care mi-a răspuns cu greutate la întrebările pe care i le-am pus. L-am suspectat de întârziere în dezvoltarea vorbirii. Doamna lui învăţătoare mi-a spus " Of, dacă m-aţi putea scăpa de el ! ". I-am lăsat invitaţiile pentru copii ca să vină pentru o evaluare complexă la cabinet. Seara am primit telefon de la mama copilului. Aceasta mi-a spus că s-a întors de curând ( am înţeles că de o săptămână )din Spania şi că micuţul vorbeşte în catalană. Şi atunci i-am spus că normal ar fi fost ca mai întâi copilul să înveţe limba română şi abia apoi să fie înscris în clasa I. Răspunsul m-a bulversat. Este obligată ca la reîntoarcerea în Spania ( peste un an ) să prezinte documente cum că băieţelul a frecventat clasa I. Ştiu că cei mici sunt " minţi absorbante", dar la ce stress sunt supuşi copiii cu astfel de părinţi ! Mă gândesc că sufletul lui prea crud s-ar putea frânge. Respins de învăţătoare... Obligat de sistemul de aici şi de acolo. Şi mai ales de mamă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)